Interesul companiei nu este întotdeauna interesul companiei
În limbajul de zi cu zi folosim foarte ușor expresia „este în interesul companiei”. O întâlnim în ședințe, în negocieri, în prezentări și în aproape orice decizie importantă. Rareori se oprește cineva să întrebe ce înseamnă, în mod concret, acest interes și cine stabilește limitele lui.
În profesia de consilier juridic, răspunsul nu este lăsat la aprecierea fiecăruia.
Legea folosește o formulare aparent banală: consilierul juridic apără drepturile și interesele legitime ale persoanei juridice în slujba căreia se află. Nu orice interes. Nu orice obiectiv. Nu orice avantaj. Interesele legitime.
La prima vedere pare o nuanță fără consecințe practice. În realitate, de aici începe una dintre cele mai dificile responsabilități ale profesiei.
Să presupunem că un director comercial propune o soluție care ar aduce un contract important. Directorul financiar calculează că marja este excelentă. Directorul de operațiuni confirmă că proiectul poate fi livrat. Din perspectiva fiecăruia, interesul companiei este evident: contractul trebuie semnat.
Consilierul juridic are însă obligația de a privească aceeași situație dintr-un unghi diferit. Nu pentru că ar înțelege mai bine afacerea decât ceilalți, ci pentru că legea îi cere să pună o întrebare pe care, de multe ori, nimeni nu o mai formulează în acel moment:
Interesul acesta este și legitim?
Diferența dintre cele două noțiuni poate părea pur teoretică până în ziua în care compania ajunge în fața unei instanțe, a unei autorități de control sau într-un litigiu comercial. Atunci devine limpede că există decizii profitabile care nu sunt sustenabile juridic și câștiguri imediate care generează costuri disproporționate peste câteva luni sau peste câțiva ani.
Aici apare rolul pe care, din experiența mea, multe organizații îl înțeleg prea târziu.
Consilierul juridic nu este chemat să găsească argumente pentru orice decizie deja luată. Dacă aceasta ar fi misiunea lui, profesia s-ar reduce la redactarea unor documente și la identificarea unei justificări juridice convenabile.
Legea îi cere însă altceva.
Îi cere să apere interesul legitim al organizației, chiar și atunci când această obligație îl pune în situația incomodă de a contrazice o decizie pe care toți ceilalți o consideră oportună.
Aceasta este probabil cea mai puțin vizibilă formă de loialitate profesională.
Nu loialitatea față de o persoană.
Nu loialitatea față de un manager.
Ci loialitatea față de organizație însăși.
Paradoxul este că tocmai în acele momente consilierul juridic poate părea cel mai puțin orientat către business. Cere clarificări când ceilalți vor viteză. Solicită documente suplimentare când toți sunt presați de termene. Recomandă modificarea unei clauze care pare lipsită de importanță sau insistă asupra unei proceduri pe care mulți o consideră excesivă.
Privită izolat, fiecare observație poate părea un obstacol.
Privite împreună, ele alcătuiesc unul dintre cele mai importante mecanisme de protecție ale unei companii.
În consiliile de administrație se vorbește frecvent despre strategie, creștere, profitabilitate și dezvoltare. Sunt teme firești. Mult mai rar se discută despre cine are obligația de a spune că o anumită direcție, deși tentantă din punct de vedere economic, nu mai poate fi apărată juridic fără a expune compania unor riscuri pe care nimeni nu și le dorește.
Acesta este locul în care profesia de consilier juridic își dezvăluie adevărata natură.
Nu aceea de a interpreta texte de lege.
Ci de a transforma un principiu juridic într-un filtru de decizie pentru întreaga organizație.
Poate că valoarea unui consilier juridic nu se măsoară, până la urmă, în numărul contractelor pe care le redactează sau în procesele pe care le câștigă.
Poate că se vede mult mai bine în acele situații în care o companie renunță, în cunoștință de cauză, la un avantaj aparent, pentru că a înțeles că nu orice interes merită urmărit, iar legea nu i-a cerut niciodată consilierului juridic să apere orice interes.
I-a cerut să îl apere doar pe cel legitim.