„Ocupă-te tu, că tot ești pe juridic.”

Ce are voie să facă un consilier juridic, ce nu are, și de ce unele sarcini nu pot sta niciodată la același om.

Un consilier juridic intră într-o companie cu o fișă de post de o pagină. După șase luni, fișa reală arată altfel. Avizează contracte. Răspunde de GDPR. Ține legătura cu avocatul extern. Verifică documentațiile de achiziție. Face cercetarea disciplinară. Trimite notificările de plată către clienții restanțieri. Răspunde la sesizările interne. Și, la un moment dat, i se spune să se uite și peste contractele de muncă, „că tot ești pe juridic”.

Nimeni nu a decis asta. S-a adunat. Iar problema nu este volumul, deși și acela contează. Problema este că o parte dintre aceste sarcini se anulează reciproc.

Punctul de plecare este, de fapt, scurt. Legea descrie activitatea consilierului juridic prin patru lucruri: consultanță, reprezentare, avizare pentru legalitate și contrasemnarea actelor cu caracter juridic (art. 4 din Legea nr. 514/2003 — consilierul juridic asigură consultanța și reprezentarea persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, îi apără drepturile și interesele legitime și, în condițiile legii și ale regulamentelor unității, avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic). Statutul profesiei detaliază: consultații și cereri juridice, redactarea de opinii, redactarea și negocierea clauzelor contractuale, avizarea și contrasemnarea, verificarea legalității actelor primite spre avizare, reprezentarea (art. 10 lit. a) din Statutul profesiei de consilier juridic).

Totul se învârte în jurul cuvântului „legalitate”. Și aici începe prima neînțelegere.

Avizul unui consilier juridic nu spune că o decizie este bună. Spune că este legală. Statutul este explicit: avizul, pozitiv sau negativ, și semnătura se aplică numai pentru aspectele strict juridice ale documentului, iar consilierul juridic nu se pronunță asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în actul avizat ori semnat (Statutul profesiei, secțiunea „Îndatoririle consilierului juridic”). Prin urmare, cererea „dă-mi un aviz că putem merge înainte cu proiectul” nu este o sarcină profesională, ci o confuzie de roluri. Oportunitatea aparține conducerii. Legalitatea aparține juristului.

Iar atunci când actul nu este conform legii, răspunsul profesional nu este tăcerea și nici un aviz „cu observații”, ci un document: consilierul juridic formulează un raport de neavizare în care arată neconcordanța cu normele legale, în vederea refacerii actului (art. 10 lit. c) din Statut).

A doua neînțelegere este mai delicată, pentru că atinge raportul cu șeful.

Consilierul juridic este angajat. Se subordonează — dar numai pe linie administrativă (art. 10 lit. d) din Statut). Program, concedii, raportări, ierarhie: da. Conținutul opiniei juridice: nu. În exercitarea profesiei este independent profesional și nu poate fi supus niciunei îngrădiri sau presiuni (art. 5 din Statut), dreptul la opinie profesională îi este garantat (art. 11 din Statut), iar punctul de vedere formulat cu privire la aspectul juridic al unei situații nu poate fi schimbat sau modificat de nicio persoană, consilierul menținându-și opinia inițială indiferent de împrejurări.

Important de spus, pentru că se înțelege greșit în ambele sensuri: opinia consilierului juridic este consultativă. Compania are tot dreptul să ia o decizie contrară. Asta se numește asumarea riscului și este o prerogativă legitimă a conducerii. Ce nu poate face este să ceară rescrierea opiniei. „Mai formulează o dată, dar scrie că se poate” nu este o sarcină de serviciu.

Acum, partea care interesează cel mai mult companiile: ce combinații de atribuții creează probleme — și care sunt consecințele reale.

Legea stabilește un set de incompatibilități (art. 10 din Legea nr. 514/2003 — calitatea de avocat; activitățile care lezează demnitatea și independența profesiei; orice altă profesie autorizată sau salarizată; funcția și activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare și lichidare judiciară; activitatea publicistică salarizată; precum și alte incompatibilități prevăzute de lege ori rezultate din conflict de interese). Consecința nu este teoretică: în caz de incompatibilitate, exercitarea profesiei se suspendă (art. 31 alin. (1) lit. a) din Statut). Nu dispare doar confortul. Dispare dreptul de a aviza.

Aici există un punct pe care merită să îl semnalez onest, pentru că generează confuzie inclusiv între profesioniști. Legea enumeră doar trei situații de compatibilitate: activitatea didactică și de cercetare, funcția de arbitru, mediator sau expert, și participarea la comisii de studii sau de întocmire a proiectelor de reglementări (art. 11 din Legea nr. 514/2003). Statutul profesiei adaugă încă două, printre care calitatea de asociat, acționar, administrator sau cenzor (art. 20 lit. d) și e) din Statut). Statutul este însă un act al corpului profesional, adoptat în aplicarea legii, iar o normă inferioară nu poate extinde ceea ce legea a limitat. Prudent este, deci, să nu se construiască nimic pe această compatibilitate, cu atât mai mult cu cât art. 10 lit. f) din lege rămâne oricum aplicabil oricărui conflict de interese. Și, dincolo de dispută: nimeni nu își avizează pentru legalitate propria decizie.

Dincolo de incompatibilitățile formale, există combinațiile pe care le văd cel mai des și care produc efecte abia peste doi ani.

Consilier juridic și responsabil cu protecția datelor. Cumulul este permis — responsabilul cu protecția datelor poate îndeplini și alte sarcini și atribuții, cu condiția ca operatorul să se asigure că acestea nu generează un conflict de interese (art. 38 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2016/679). Curtea de Justiție a confirmat că nu există o incompatibilitate de principiu, dar a stabilit limita: conflictul apare atunci când celelalte atribuții îl pun pe responsabil în situația de a determina scopurile și mijloacele prelucrării (CJUE, cauza C-453/21, hotărârea din 9 februarie 2023). Mai puțin cunoscut este un al doilea element, semnalat în ghidul grupului de lucru „Articolul 29” privind DPO: conflictul poate apărea și atunci când responsabilul cu protecția datelor reprezintă operatorul în instanță în cauze care implică protecția datelor. Adică exact ceea ce face, prin definiție, un consilier juridic. Cumulul funcționează în organizațiile mici, dar cu o regulă scrisă: cine reprezintă compania în litigiul privind datele nu poate fi, în aceeași cauză, cel care supraveghează conformitatea.

Consilier juridic și persoana desemnată pentru raportările interne. Companiile private cu cel puțin 50 de angajați au obligația de a institui canale interne de raportare (art. 9 alin. (1) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public), iar procedura trebuie să prevadă desemnarea unei persoane, a unui compartiment sau a unui terț cu atribuții de primire, înregistrare, examinare și soluționare a raportărilor, care să acționeze cu imparțialitate și să fie independent în exercitarea acestor atribuții (art. 10 alin. (1) lit. c) din aceeași lege). Or, o raportare privește frecvent chiar conducerea, iar juristul intern apără compania. Nu este interzis, dar fără o regulă scrisă de abținere, prima raportare serioasă va demonstra de ce era nevoie de ea.

Consilier juridic, cercetare disciplinară și litigiul care urmează. Cercetarea disciplinară prealabilă este obligatorie sub sancțiunea nulității absolute a măsurii, iar angajatorul desemnează în acest scop o persoană, o comisie sau un consultant extern (art. 251 alin. (1) și (1^1) din Codul muncii). Nimic nu îl obligă să fie juristul. Și este un motiv serios să nu fie: Statutul prevede că, atunci când consilierul juridic este ascultat ca martor, calitatea de martor are întâietate, iar după ascultare el nu mai poate desfășura nicio activitate profesională în acea cauză (art. 24 alin. (3) și (4) din Statut). Omul care a condus ancheta este primul candidat la calitatea de martor în contestație — și astfel compania își pierde apărătorul exact în dosarul pe care el l-a construit. Cercetarea o face altcineva. Verificarea legalității ei rămâne la jurist.

Merită adăugat, pentru că aproape nimeni nu știe: dacă salariatul cercetat disciplinar este un avertizor în interes public și solicită acest lucru, comisia de disciplină are obligația de a invita presa și un reprezentant al salariaților sau al sindicatului, sub sancțiunea nulității raportului și a sancțiunii aplicate (art. 26 din Legea nr. 361/2022).

Consilier juridic și achiziții. Cine redactează documentația nu poate fi cel care îi verifică legalitatea. Este aceeași persoană care semnează de două ori, o dată ca autor și o dată ca filtru, iar al doilea aviz nu mai valorează nimic.

Consilier juridic și recuperarea de creanțe în volum. Pare natural și este cea mai păguboasă dintre toate. Un om care trimite două sute de somații pe lună devine operațional. Nu mai avizează nimic, pentru că nu mai are când.

Ce este bine să îi dai, atunci?

Actele, înainte de semnare, nu după. Prezență în ședința în care se ia decizia, nu un e-mail a doua zi cu întrebarea dacă se mai poate repara ceva. Construcția șabloanelor și a limitelor de mandat, pentru că un contract-cadru bine scris economisește o sută de avizări individuale. Litigiile. Și, mai presus de orice, timp: un jurist care primește patruzeci de contracte într-o lună nu le avizează, ci doar le semnează, iar diferența dintre cele două verbe o descoperi abia în instanță.

Statutul spune, de altfel, un lucru pe care puține companii l-au citit: activitatea consilierului juridic este o activitate de mijloace, nu de rezultat (art. 49 din Statut). Nu ți se garantează că vei câștiga procesul. Ți se garantează că cineva se uită, competent și independent, înainte să semnezi.

Există convingerea că juristul intern este util în măsura în care spune „da”. Este exact pe dos. Valoarea lui stă în faptul că semnătura lui înseamnă ceva — iar asta se construiește, în bună măsură, din ceea ce nu i se dă să facă.